FINAL SALE PANA LA 60% DISCOUNT - PROMOTII VALABILE IN PERIOADA 12.09 - 30.09.2022

Culori care se potrivesc. Ghid cu recomandări pentru asortarea încălțămintei

Culori care se potrivesc

Potrivirea culorilor și crearea unei compoziții cromatice a vestimentației ține, în egală măsură, de știință, dar și de estetica artistică. Poți deține în garderobă cele mai opulente piese vestimentare, însă acestea sunt în zadar dacă nu stăpânești arta asocierii culorilor care se potrivesc în ansamblul aceleiași ținute. Acesta este și motivul pentru care am abordat de-a lungul timpului subiecte precum asortarea pantofilor cu rochia sau asortarea genții cu ținuta vestimentară, căci este necesar să știi să faci combinații de culori și să cunoști regulile de bază în asortarea culorilor în vestimentație.

Te invităm să descoperi în ghidul următor tot ce trebuie să știi despre roata culorilor, despre cele mai bune combinații de culori, care sunt culorile care se potrivesc, dar și o serie de recomandări privind asortarea încălțămintei. Mai mult decât atât, vei afla și care sunt principiile care te pot ajuta să faci cele mai interesante mixuri, pentru apariții impecabile, de fiecare dată!

Roata culorilor

Atunci când vine vorba despre asortarea culorilor în vestimentație, există un concept extrem de util numit „Roata culorilor” sau Color Wheel, inventată de Newton în anul 1666. Cu ajutorul acestui instrument poți învăța cum să clasifici și cum să combini culorile în ținutele pe care le porți. Înainte însă de a ne avânta spre descoperirea secretelor de asortare a culorilor, e necesar să lămurim câteva aspecte în ceea ce privește culorile primare, secundare și terțiare, despre care cu siguranță ai auzit până acum. Așadar, există:

  • Culorile primare, precum roșu, galben și albastru;
  • Culorile secundare, obținute prin combinarea a două culori primare, precum verde, portocaliu și violet;
  • Culorile terțiare, ce rezultă din combinarea unei culori primare cu una secundară sau a două culori secundare;

Culori complementare

Consultând roata culorilor, poți separa cu ușurință schemele de culori calde de cele reci. Dacă te întrebai care sunt culorile complementare, în această reprezentare, culorile complementare sunt cele diametral opuse. Prin urmare, culoarea roșu este complementară culorii verde, în timp ce culoarea albastru este complementară portocaliului. Culorile complementare te pot ajuta să creezi contraste puternice în ținutele pe care le compui, prin urmare poți apela cu încredere la aceste combinații de culori pentru a ieși în evidență. Ideal este, însă, să utilizezi una dintre aceste culori drept fundal, iar cealaltă drept accent.

Culori analog

De cealaltă parte sunt culorile analog, reprezentate de oricare trei culori așezate una lânga cealaltă pe roata culorilor. Un exemplu concludent de culori analog este perechea portocaliu, galben-portocaliu și galben. Desigur, atunci când dorești să creezi ținute cu ajutorul culorilor analog, îți sugerăm să apelezi la tente și să eviți nuanțele propriu-zise. De asemenea, indicat ar fi să eviți combinarea culorilor calde și a celor reci în această schemă cromatică.

Roata culorilor

Reguli de asortare a culorilor în vestimentație

Asortarea unei ținute din punct de vedere cromatic nu este deloc ușor de realizat. Cu toate că femeile au la dispoziție o gamă varită de opțiuni și combinații de culori, acestea sunt puse în fața unor trenduri mereu schimbătoare, ce rescriu constant regulile modei. Acest fapt poate îngreuna compunerea unei ținute care să respecte până în cel mai mic detaliu tiparele actuale ale designerilor vestimentari.

Însă cum combinațiile cromatice reprezintă un aspect general valabil în lumea modei, chiar dacă există unele culori care se potrivesc mai bine decât altele, există câteva reguli de bază pe care ar trebui să le cunoști în ceea ce privește asortarea culorilor în vestimentație. Iată câteva dintre ele, care îți vor servi drept ghid în compunerea celor mai potrivite ținute, indiferent de ocazie.

Abordează un aspect monocrom

Dacă nu vrei să dai greș atunci când îți creezi ținutele, asortarea culorilor este primul pas care-ți poate asigura reușita ținutei. Una dintre regulile de bază, care te vor ajuta să mergi la sigur privind cromatica culorilor este să mixezi, în cadrul aceluiași outfit, diferite nuanțe ale aceleiași culori. Un aspect monocrom te va salva din multe situații. Dacă simți, totuși, că această combinație este una monotonă, amintește-ți ce am vorbit despre culorile complementare și joacă-te cu mixuri între acestea!

Acordă atenție nuanțelor și începe cu tente confortabile și neutre de gri, alb, negru sau albastru, după care poți face tranziția spre culori pastelate care se potrivesc în ansamblul creat.

Alege culorile în funcție de nuanța tenului tău

O altă regulă importantă în asortarea culorilor în vestimentație este și potrivirea culorilor ținutelor tale în funcție de nuanța tenului. De pildă, dacă tenul tău este palid, indicat ar fi să optezi pentru culori din secțiunea de nuanțe reci a tabelului de combinații de culori, așa cum sunt griul, bleumarinul sau diversele nuanțe de verde ori vișiniu. De cealaltă parte, dacă ai un ten mai închis la culoare, poți opta pentru nuanțe calde de maro, aiuriu, chihlimbar sau culoarea mierii, care să-ți complimenteze ideal nuanța pielii. Ține cont de această regulă și atunci când dorești să alegi make-up-ul potrivit al ochilor, căci și acesta trebuie asortat din punct de vedere cromatic cu ținuta.

Apelează la tehnica Ombre

Cu siguranță ai auzit vorbindu-se până acum despre tehnica Ombre în saloanele de îmfrumusețare, tehnică care se regăsește cu succes și în lumea modei. Orice tipuri de ținute, de la cele de petrecere, cu rochii de ocazie, până la ideile de ținute casual sau oricare dintre tipurile de stiluri vestimentare, vor arăta impecabil cu ajutorul acestei tehnici. Estomparea nuanțelor aceleiași culori se va face fie ascendent, fie descendent, iar atunci când porți astfel de ținute trebuie să te asiguri că accesoriile vor fi în ton cu nuanța cea mai intensă a degradeului.

Apelează la tehnica Ombre

Culori care se potrivesc

Conform designerilor vestimentari, există câteva asocieri de nuanțe care reprezintă pariuri sigure în crearea outfiturilor, indiferent de ocazie și care arată fabulos. Iată cele mai cool combinații de culori care se potrivesc:

  • Maro și roșu;
  • Verde și maro;
  • Lila și maro;
  • Muștar și portocaliu;
  • Albastru și mov;
  • Vișiniu și albastru;
  • Albastru și maro;
  • Albastru și turcoaz;
  • Roz și galben;
  • Roșu și roz;
  • Lila și galben.

Desigur, varietatea de combinații de culori care se potrivesc este infinită, iar trendurile în continuă schimbare sunt extrem de permisive în ceea ce privește asocierea culorilor în ținutele pe care le creezi. Dacă universul cromaticii culorilor este unul nou pentru tine, sugestia noastră este să te rezumi la combinarea culorilor primare sau să te joci cu intensitate aceleiași culori, până înveți să stăpânești în totalitate aceste trucuri de asortare a culorilor în vestimentație.

Culori care se potrivesc


Asortarea încălțămintei în funcție de cromatica culorilor: Recomandări

Acum că am bifat paleta combinațiilor de culori și ne-am lămurit cu privire la culorile care se potrivesc și cum combinăm culorile, ne vom folosi de cromatica culorilor pentru a-ți sugera câteva recomandări privind asortarea încălțămintei în ținute. Iată sugestiile noastre de asortare!

Evită încălțămintea în aceeași nuanță de culori

De cele mai multe ori, cea mai ușoară variantă pe care o ai în minte atunci când te gândești, de exemplu, cu ce pantofi asortezi o rochie neagră, este să mizezi pe o pereche de pantofi eleganți de damă în aceeași culoare. Însă, de multe ori, aceeași culoare a pantofilor îți poate dezavantaja aspectul general, dând naștere unei ținute monotone. În loc să devină expresivă, imaginea ta va deveni una fadă. Mai degrabă mizează pe o pereche de pantofi care să-ți complimenteze vestimentația prin stilul lor. Am vorbit deja într-un articol anterior cu ce se asortează pantofii roșii, așa că poți începe de aici!

Alege pantofi într-o nuanță diferită de restul vestimentației

Această recomandare este cea mai simplu de urmat, căci nu va exista riscul de a cădea în capcana menționată anterior și va fi extrem de ușor să alegi cum asortezi încălțămintea și accesoriile cu restul pieselor vestimentare. De exemplu, dacă ai nevoie de idei de ținute office, poți alege să asortezi o rochie office albastră cu o pereche de botine de damă maro, căci albastru și maro am stabilit deja că sunt culori care se potrivesc.

Asortează pantofi cu imprimeuri puternice într-o ținută monotonă

Dacă ținuta ta este una neutră și monotonă, îți sugerăm să optezi pentru o pereche de încălțăminte cu un imprimeu puternic, care poate scoate ținuta din anonimat. Depildă, dacă alegi să porți o rochie elegantă bej, poți alege să o asortezi cu o pereche de sandale cu toc cu print animal.

Nu uita de regula celor 3 culori

O regulă de bază în asortarea încălțămintei este aceea ca îmbrăcăminte, alături de pantofi și de restul accesoriilor nu trebuie să includă mai mult de 3 culori. Această recomandare te va ajuta să nu faci nici cea mai mică greșeală atunci când vine vorba de combinațiile de culori. Desigur, există și situații când femeile din lumea modei creează combinații vestimentare curajoase, însă armonioase, introducând mai multe culori într-o ținută, însă acestea sunt excepții de la regulă.

Respectă regulile asocierilor de culori

Modul în care îți alegi încălțămintea, chiar și din punct de vedere cromatic, spune multe despre stilul tău. Dacă dorești ca încălțămintea aleasă să completeze armonios orice outfit, îți recomandăm să respecți regulile de asociere a culorilor. Iată câteva exemple în rândurile de mai jos!

Culori care se potrivesc cu albastru

Dacă alegi să porți încălțăminte de damă în culoarea albastru vei reuși să conferi look-ului tău un aer la modă. Te întrebi ce culoare se potrivește cu albastru? Ei bine, poți opta pentru piese vestimentare maro, verzi, galbene sau gri. Desigur, asta nu înseamnă că nu poți asorta o pereche de balerini albaștri la o rochie roz, însă trebuie să acorzi atenție texturilor ținutei. În general, albastrul arată excelent cu tonuri mai calde, care se află în partea opusă a spectrului de culori, însă există și excepții de la regulă.

Ce culori se potrivesc cu roșu

Roșul este reprezentarea vizuală a pasiunii și este o culoare care a dominat întotdeauna industria fashion. Culoarea roșu este, de asemenea, o alegere îndrăzneață, care poate transforma chiar și cea mai banală ținută într-una de ocazie. În ceea ce privește culorile care se potrivesc cu roșu, află că roșul arată incredibil cu tonurile neutre, cele calde precum roz și portocaliu, dar și cele reci, așa cum este bleumarin. Nu poți da niciodată greș asortând o pereche de pantofi casual de damă de culoare roșie cu o ținută monocromă albă sau neagră!

Culori complementare cu maro

O pereche de pantofi maro se vor potrivi cu aproape orice ținută. Pentru că nuanța maro are un ton neutru, poți purta pantofi maro pentru a echilibra culorile puternice dintr-un outfit. De exemplu, dacă te încântă asortarea rochiei cu bocanci, poți integra stilul boho chic în vestimentație cu ajutorul unei rochii maxi de culoare albă și a unei perechi de bocanci de damă de culoare maro.

Culori care se potrivesc cu verde

Verdele este culoarea naturii, iar pantofii în această nuanță vor oferi un aspect fresh ținutelor tale. Dat fiind că verdele este un amestec dintre o culoare caldă și una rece, dacă te întrebi cu ce culoare se asortează verdele îți putem spune că pantofii verzi se vor potrivi de minune cu piese vestimentare maro, galben, violet sau albastru.

Culori care se potrivesc cu verde

Sperăm ca la finalul acestui ghid să știi deja ce culori se potrivesc și să știi să urmezi întocmai recomandările privind asortarea încălțămintei în ținutele tale. Doar te-ai convins de importanța asortării culorilor în vestimentație și de modul în care culorile pot eleva orice look, indiferent de stilul vestimentar abordat sau de ocazie!

Lăsați un comentariu